Petrolicious Inc.

Afaceri cu tancuri petroniere

Vreau sa simt Londra

Asa am ajuns aici…Ma gandeam ce task greu are Ben. El e punctul de plecare din Romania. Pe la el trec toti din ciorchine in drum spre tari cu perspective, sper ei, mai bune. De data asta, o impartit responsabilitatea cu Jura si Botex. Unde in vara, inainte de Amsterdam, am bagat concert Clocoteala, acum ne-am mai rafinat. Am fost delectati de un jam session la doua chitari. Eram 7 oameni, din care 3 stiau sa cante la chitara. E o proportie foarte buna dupa parerea mea. Jura o cantat toata noaptea, si nu oricum, ne compunea piese de plecare. Mai tin minte ceva cu „Londra are nevoie de 200 000 de picioare” si inca una cu haiducul in curu’ gol in padurea de la Bucium. Asta era cu tema social-economica, haiducul era in aceasta forma naturala din lipsa de bani, dar tot fericit.
Partea buna e ca n-am pierdut avionul, cu toate ca aveam toate ingredientele care ar fi putut duce la asta. Dupa un zbor minunat cu wizz-u’ am ajuns in Luton sa luam autobuzul. Aveam harta. Eram pregatiti. Am cautat. N-am gasit nimic. Tot vedeam autobuze, autobuze asa cum stii din definitie ca ar trebui sa arate…dar nimic, nu erau alea care trebuie. Gaseste capitanul autobuzul si vine sa ma ia. Ajung in parcare si vad ceva, un microbuz…am decis mai tarziu ca de fapt era un nanobuz. Si incepe o romaneasca. Nu se deschidea portbagajul. Se chinuie colegu’ cateva minute. Deschide si incepe sa indese bagajele in spate. Dupa aia, ne inghesuim si noi in mititica masinuta. De aici nu mai stiu nimic, ca am dormit.
La Victoria, surpriza, H nicaieri. Cu greu, dam de el si apare sa ne ia. Dupa niscaiva foc afgan, el era sigur ca noi venim vineri, nu joi, statea linistit si spart acasa.
M-am suparat tare pe o chestie, vreau sa aflu unde pot sa depun plangere. In primul post din Londra al lui H, el o zis ca o venit Regina dupa el la aeroport. Daca asta e standard procedure, dupa noi de ce n-o venit? Ce treaba PUTEA sa aiba de sa nu-si faca timp? Eh, poate era si ea sparta saraca.
Am zis azi ceva foarte urat, foarte dur, dar asta am simtit. Am zis ca ma simt acasa. Orasul asta e facut pentru mine de la cel mai mic detaliu si rezoneaza cu mine.

Paranteza:
Ora 7 AM, zi de saptamana. Plecam dintr-un bar in care statusem toata noaptea iar Hasucu (nu bause) se urca pe motor sa mearga la munca. Ma lasa acasa. Apuc sa ma schimb si sa ma asez in pat si suna telefonul.
-Pasarica, tii minte ca vorbeam ieri de cati km is pana la Praga? Filmuletul ala al lui Tudor, 1000 si ceva.
-Da, tin minte.
-Ei bine, is 1036.
-A, bun, merci ca mi-ai zis, e bine de stiut.
-Si pana la Londra is 2538.
-Aha.
-Stii de ce stiu atat de bine?
-S-o stricat motorul in fata la Palat?
-Pana…
-Sa vin sa te ajut?…

…………………

Vreau sa simt Londra, cu tiiine…

Ianuarie 23, 2009 Posted by | Cioburi | , , , | 5 comentarii