Petrolicious Inc.

Afaceri cu tancuri petroniere

Despre viata si dota, in general

Stateam linistita in bucatarie. Era una din zilele alea lenese, de dupa o bauta crunta. Stiam extent-ul la care vor fi mahmuri azi, asa ca eram sigura ca am calculatorul cu net-ul doar pentru mine cateva ore.
Imi verific posta, dau cateva reply-uri…intru putin pe messenger…devine plictisitor dupa ceva timp. Hai sa dau o dota! Asta ar ucide monotonia. Hai ca stiu parola de pe Triviol, doar am intrat de atatea ori sa le fac jocuri copiilor cand erau prea lenesi. Intru intr-un joc bun, procentaje mari, unul care are 3000 si ceva de puncte si e cu mine in echipa, minunat! Ma loghez pe battle.net, stiu si parola de acolo, e usoara.
Incepe jocul. Imi iau un calut, imi place mult sa joc cu el, cum da micutul din copite, e adorabil. Stiu si sa-l joc bine, i-am vazut de atatea ori pe ei.
Ma bag pe mid, nu stau la farmat in padure, mi se pare lame. Omor cativa creepi si dupa aia…ma omoara unul din senin! Sunt total neputincioasa. Imi fac o strategie, ma duc inapoi. Ajung cumva la level 11, nici nu-mi dau seama cum.
Ma intalnesc din nou cu unul din echipa adversa si-mi dau seama ca nu stiu nici o comanda. Ce capacitati are eroul meu? Parca ceva cu stun, dar unde e? Ce trebuie sa fac? Nici nu mai pot misca eroul. Imi vine sa tip, dar e un tipat mut.
Nu doar ca am facut un loss de pe contul lor, dar mi-am luat si penalizari, petru afk, pentru injurat pe “all”, pentru vorbit in romana inca una. De ce naiba am vorbit in romana? Si cand am ajuns sa fiu afk? Puteam sa jur ca am jucat tot jocul.
Intru in panica. Ma omoara astia cand se trezesc. Sunt si sanse sa se amuze, dar atat de mici, nici nu le vad. Am ochii incetosati si o presiune in creier. Vai, cred ca asa incepe un infarct! Parca acum cand m-am gandit la asta, simt ca incepe sa ma doara si mana stanga. Ma doare din ce in ce mai tare pana dispare. Dispare mana de tot! Mie nici nu-mi pasa, incerc cu aia dreapta sa refac situatia, sau macar sa ascund indiciile care ma pun pe mine la ora aia la calculator. Cu astia e greu sa faci asa ceva, is hacheri.
Cand m-am trezit aveam mana amortita sub perna si un gust amar. Cat faceam bancuri cu dota, era o treaba, dar daca am inceput sa am si cosmaruri cu dota, apai atunci e grav tare.

Februarie 13, 2009 Posted by | Londra, Room-mates | , , , | 2 comentarii

Taraneala, s-am plecat!

Noi nu suntem pe val, noi SUNTEM VALUL! Valul doi…that is.

I-am trimis inainte pe h si zvapa, i-am supus la teste ingrozitoare. Ne-au scris, cand o mai apucat de prin squaterele in care stau, de prin cafenele unde mai apuca sa se intinda si ei pe o canapea, cam care e treaba acolo. Asa ca ne-am pregatit pentru ce e mai rau. Am stat o saptamana intr-un ecosistem-bula de conditii simulate. Ne-o plouat in continuu, dar ne-am construit un bordei si o placa de scrable si am stat acolo. Azi am fost si la restaurantul indian si l-am rugat pe un tip de acolo sa citeasca in engleza un text pe care i l-am oferit noi. N-am inteles mare lucru, asta o sa fie greu, recunosc. Cu ceaiurile ne tot pregatim de ceva timp, am decis ca suntem gata!

Tot ce mai lipseste, tot ce ne mai dorim, e o romaneasca crunta de plecare. Avem loc, avem idei, il avem pe Botezatu la muzica.

Loc: o crasma prin definitie, si doar asta. Paranteza chiar nu conteaza. La mine in familie avem o vorba „Bautura-i temelie, mancarea-i fudulie”

CẤRCIUMĂ, cârciumi, s.f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (şi mâncăruri). [Var.: crấşmă, (reg.) cấrcimă s.f.] – Din sl. krucima.

Idee: sa punem in „restaurantul” din piata nicolina progresiv si rock’n’roll toata noaptea.

Va asteptam pe toti care credeti ca o sa ne simtiti lipsa. Si mai anuntati oameni care cred ca o sa ne simta lipsa.

V-as ruga sa confirmati venirea pana pe la un miercuri, asa.

………………..

Tarlaneala: Sambata, 17 ianuarie, incepand di pi la orili douasunu

La intrarea in piata nicolina, pe dreapta. N-aveti cum sa-l ratati.

Contact:

ralucadanila2002@gmail.com

0770 95 44 21

………………..

Traiasca Regina noastra!

amazon-funwaves-union-jack-toilet-seat1

Ianuarie 11, 2009 Posted by | Parteh | , , | 3 comentarii

The amaizing Benini

Intotdeauna am fost de parere ca Ben este a man of many talents, si am descoperit acum ca primind si un pic de ajutor de la naivitatea publicului, poate fi si un magician excelent. In cele ce urmeaza, va voi dezvalui secretul in spatele faimosului truc cu pachetul de carti…de vizita.
La Mitica in birou sunt in jur de doi metri cubi de carti de vizita care sunt expirate, nu neaparat ca informatie ci ca forma in care il reprezinta pe Mitica, mare creier de arhitectura si design. Motiv pentru care ele servesc pe post de bufet „all you can roll” cand mergem acolo. Si cu libertate atat de mare, incat avem voie sa luam si acasa, sa mai avem si pe mai tarziu.
In timp ce fiecare facea cate ceva in birou, Smara, in ideea de a face o gluma buna si nevinovata, ia un tenculet de carti de vizita, destule cat sa creeze iluzia unui pachet de 52. Le amesteca bine inainte si il pune pe capitan sa aleaga una din ele. Pentru a urma toti pasii formali ai trucului, ii cere sa se uite bine la ea, sa o retina si sa o bage in buzunar, pentru a-si complica un pic situatia. Intru si eu in joc in momentul asta, pentru ca orice magician care se respecta, are nevoie de o asistenta frumoasa. Ii zambesc conspirativ si imi asum responsabilitatea de a dispoza de cartea din buzunarul lui Stg cand va veni momentul perfect. Cu cateva gesturi largi si gratioase, magicianul nostru scoate la intamplare inca o carte din pachet, i-o arata subiectului, timp in care eu profit de dezorientare, ii scot cealalta carte din buzunarul de la piept, si trucul e desavarsit.
In momentul asta, e decent sa consideri ca omul iti face jocul ca-i esti drag, se stramba si o face pe prostul pentru amuzamentul grupului. Asta credeam si noi cand capitanul era uimit de faptul ca AIA chiar era cartea lui si e clar ca e pura magie ce s-o intamplat. Trecand cateva secunde si aducandu-ne aminte de personalitatea lui la bananeala, atunci cand ajunge Andy ‘mereu un pas in urma tuturor’ Stangaceanu, oprim orice gluma pentru a nu-l traumatiza permanent. Ii explicam ca toate is la fel…is carti de vizita, nu de joc. Continua sa rada, sa fie uimit. Cand mai facem un pas in discutie si in viata in general, exclama:
-aaaaa, da erau toate la feeeel?

Decembrie 20, 2008 Posted by | (ne)amintiri, Silly Andy | , | Lasă un comentariu

Imn

Imnul unui spitalul de psihiatrie din Moldova…

Click aici pentru dementa

Decembrie 20, 2008 Posted by | Moldova, oameni din jur | , | Lasă un comentariu

Oricum toti copiii is un pic dementi…cu sau fara ploaie de vara

Azi am facut doua gesturi ilicite in Mall. Nu stiam de ce nu-mi place mie acolo, acum nu le place nici lor de mine. Un amic de-al meu, mare arhitect, povestea acum cativa ani ca intr-un trip in Spania, trecand printr-un oras numai sa schimbe garile, a interactionat doar cu doi oameni, care, in contexte diferite l-au intrebat „do you want some coke, man?”. Povestea mea e identica cu trei diferente. Eu nu sunt Iepure, sunt Petro, nu eram in Spania, eram in mall si nu mi s-a oferit coke ci mi s-a spus „aici nu aveti voie”. Sa nu credeti ca am facut gesturi exhibitioniste sau ca am scos cutitul de vanatoare sa jupoi sinsilele din pet shop. Eu m-am intins nitelus in camera cu bilute din taramul copiilor de la demisol. Nici n-am apucat sa ma relaxez bine, ca o si venit o domnisoara foarte severa, facuta sa lucreze in asa un loc (mai tarziu, niste copii cu varste intre 6 si 9 ani se fugareau pe acolo, hlizindu-se si chitcaind cand a facut din nou ordine intr-un stil foarte „Does Marcellus Wallace look like a whore?” spunandu-le „Care dintre voi e surd?!? Am zis CARE E SURD?!? Atunci ce dracu tipati?”). M-a dat afara cu un strop de diplomatie totusi (am pic mai mult in inaltime decat aia de 7 ani, si nu-si permite).
Un joc de squash si o fisa pe calutul mecanic mai tarziu (a doua nu pentru mine, din pacate) ajung la parter si vad sigla de la Just Sons Studios (JSS). Incep sa ma amuz aducandu-mi aminte de Smara si glumita lui „Cum se scrie Jesus? GZz”. Fac in capul meu o noua gluma, in care imi imaginez ca asta e ortografia franceza si imi propun sa o fotografiez si s-o pun pe blog. Ei dragii mosului, aici fu greseala mea. Se pare ca aia mititei imbracati in bleumarin sunt fotosensibili, pentru ca cum o batut blitul peste firma, cum aud langa mine un „buna ziua” de ala care zice clar ca urmeaza ceva rau. Se pare ca nu ai voie sa faci poze in mall. Se pare ca este si un semn la intrare. Am zambit, am batut din pleoape, o mers. Am facut si o cacialma ca daca vrea, sterg poza, dar e foarte importanta pentru mine. O ajuns sa-si ceara el un pic scuze de la mine, sa-mi explice, foarte incoerent de altfel, ca e ok sa faci o poza amintire cu cineva drag in mall, dar in rest nu, magazinu’ nu. Am expirat aerul pe gura cu un pufnit evident rotindu-mi ochii in acelasi timp si scuturand din cap (=IS MAGAZINE PESTE TOT, VREI NU VREI, LE PRINZI IN POZA!!!). In tot timpul asta aveam o fantezie nebuna in care tipul face exces de zel ca se apropie un sezon de promovari acum in preajma Craciunului si-mi smulge aparatul din mana, il tranteste pe jos, il calca rasucit cu calcaiul, scuipa pe el si apoi tipa la mine „ALTA DATA SA NU TE PRIND CU CACATURI DE ASTEA!”. Nu era aparatul meu…si nici un pic din fantezie nu s-o concretizat. Am pus eu, in semn de protest, o amprenta pe obiectiv la sfarsit.

Decembrie 19, 2008 Posted by | kikirikimiki | , | Lasă un comentariu