Petrolicious Inc.

Afaceri cu tancuri petroniere

worldwidemati://wwm.yyywhyme?whyingod’sname?whatdididotodeservesuchkids?ihopedandhopedbutthelastoneturnedoutamoronetoo.com

image003

Februarie 26, 2009 Posted by | (ne)amintiri, Din putul gandirii, geek, kikirikimiki, oameni din jur | , , | Lasă un comentariu

Moment Kojak

Nu imi sta in fire, stiu. Nimic din ce urmeaza nu e inrudit, tangential, asemanator daca tii ochii stransi sau macar cu parfum de ARTA. E doar un statement. La fel cum au bagat zepelinii primele acorduri din prima piesa de pe primul album…asa si eu…in al 28-lea post, dupa o introducere timida si care cauta sa justifice, bag niste poze prin care dovedesc alb pe negru (Luca fiind albul care sta pe mine, negrul) ca noi NU SUNTEM TIGANI! In cazul meu si al lui Alec au fost ceva mai dezorientate genele, dar asa arata ceilalti membri ai familiei noastre. Sac!

Decembrie 27, 2008 Posted by | kikirikimiki | , , | 1 comentariu

Urechi de uliu

-Ai prins faza? Ai ochi de uliu.
-Nu era vorba de ochi aici, ca n-am vazut, am auzit. In cel mai bun caz am…urechi de uliu!

Urechi de uliu. Sta pe pamant uliul asta cu ditamai urechile tarandu-le dupa el. E plictisit si irascibil.
-Da uai, ce vrei? Si NU TIPA, te rog. Vino mai aproape ca nu vad prea bine.
-Tu zbori?
-Ci uai? Cum sa zbor? Tu ai vazut ce URECHI am?!?!

Il puteti vedea pe uliul nostru, e ala care vinde ceara in bazar.

Decembrie 23, 2008 Posted by | (ne)amintiri, kikirikimiki | | Lasă un comentariu

Volum de neamintiri

Buna ziua. Eu sunt omul sinapsa. Sunt electronul ala in plus sau in minus care da nastere unui dezechilibru si declanseaza fluxul memoriei involuntare. Propun urmatorul experiment. Am inceput deja. (azi e in ordine perfect cronologica, si sa nu credeti ca mi-o fost usor sa fac asta)

-uite bai, i’m horsing cepoi
-?!??
-horsing cepoi…CALLING cepoi…CALling
-aaaaa :))))

………………..

Muzica progresiva instiga la progresie, la reflexie, la introspectie. In atmosfera creata de King Crimson (si nu numai) se ridica fel de fel de probleme.
-Bai, noi suntem in secolul 21?
-Da Stefan…asta e secoulul 21.
(pauza 10-15-20 de secunde, dracu stie cat)
-Oare mai prindem secolul 22?
-…
-Nu?!? Aoleu…Sunt multe chestii pe care nu le stim in viata, multe variabile si incertitudini, dar sa stim sigur ca nu mai prindem secolul 22…

………………..

-Mai facem una?
-Ajungem taranei la Andrei. Taranei-la-Andrei.
….Il primim pe Stg cu pompa. Iti dai seama ca chiar exista asa ceva, sa primesti pe cineva „cu pompa”? De ce nu m-am gandit la alt cuvant din limba romana?

………………..

Ma innebuneste povestea asta. Cand ma gandesc la Botezatu, ma gandesc la insuletele lui de acum 15 ani. Si acum revenea in contextul in care Ben intrase intr-un film a la Fibonacci unde intreg universul avea 7 la baza. Erau 7 valuri pe mostra de sindrila de la Stefan din birou, 7 de „j” in „puvjjjjjjj”, cuvantul care descria cel mai bine ce era in capetele si sufletele noastre atunci 7 7 7, totul era SAPTE!
Acum 15 ani, Fanica era un adolescent stangaci si timid, dar cu un boyish charm dat probabil chiar de timiditatea asta combinata cu sangele boem. Eu in schimb eram putin trecuta de faza unicelulara, aveam 6-7 ani si eram ingrrozitor de indragostita de el. Ma fascina absolut tot ce facea el, ce zicea el. Cand venea iarna era si mai interesant. Mirosul ala de frig care te innebuneste cand stai in casa la caldurica. Stiam ca e Alec, si nu ma bucuram in mod special. Dar cand pe langa pasii lui frate’miu mai erau si niste pacaituri (trr trr trrr trr) eram bucuroasa. Asa faceau insuletele lui Botex la fiecare pas. la FIECARE pas! Le avea de vreo doi ani de zile, asta inseamna ca prinsese doua ierni, si cu asta trei. Il intreb, nu mai rezist, vreau sa stiu care e secretul lui.
-Am multe multe multe pernute in talpa si se sparg la fiecare pas.
Nu eram proasta, n-am fost niciodata. Eu eram genul de copil caruia la intrebarea „de ce e cerul albastru?” trebuia sa-i raspunzi cu detalii despre compozitia atmosferei ca sa fie multumit. Totul era stiintific si logic, si atat! La asa raspuns am inceput in cap un calcul imens. Cam 100 de zile de iarna pe an, 200 de zile plus vreo 20 de iarna asta, 220. Cam cati pasi faci in fiecare zi? La o medie de un pas/metru, un om mai putin sedentar pe vremea aia facea in jur de 5 km/zi, asta inseamna 5000 de pasi. 5000*220…deja e greu tare. Si la fiecare pas se sparg niste pernute de alea. Cate naiba is de toate? Cand o sa se termine? E imposibil!
-Se spargeau 7 pernute la fiecare pas, nu e clar? Acum cand te gandesti mai bine, nu se auzea de fapt „pr prr prrr prr pr prr pr” la fiecare pas?

Decembrie 20, 2008 Posted by | (ne)amintiri, kikirikimiki | , , | 1 comentariu

Oricum toti copiii is un pic dementi…cu sau fara ploaie de vara

Azi am facut doua gesturi ilicite in Mall. Nu stiam de ce nu-mi place mie acolo, acum nu le place nici lor de mine. Un amic de-al meu, mare arhitect, povestea acum cativa ani ca intr-un trip in Spania, trecand printr-un oras numai sa schimbe garile, a interactionat doar cu doi oameni, care, in contexte diferite l-au intrebat „do you want some coke, man?”. Povestea mea e identica cu trei diferente. Eu nu sunt Iepure, sunt Petro, nu eram in Spania, eram in mall si nu mi s-a oferit coke ci mi s-a spus „aici nu aveti voie”. Sa nu credeti ca am facut gesturi exhibitioniste sau ca am scos cutitul de vanatoare sa jupoi sinsilele din pet shop. Eu m-am intins nitelus in camera cu bilute din taramul copiilor de la demisol. Nici n-am apucat sa ma relaxez bine, ca o si venit o domnisoara foarte severa, facuta sa lucreze in asa un loc (mai tarziu, niste copii cu varste intre 6 si 9 ani se fugareau pe acolo, hlizindu-se si chitcaind cand a facut din nou ordine intr-un stil foarte „Does Marcellus Wallace look like a whore?” spunandu-le „Care dintre voi e surd?!? Am zis CARE E SURD?!? Atunci ce dracu tipati?”). M-a dat afara cu un strop de diplomatie totusi (am pic mai mult in inaltime decat aia de 7 ani, si nu-si permite).
Un joc de squash si o fisa pe calutul mecanic mai tarziu (a doua nu pentru mine, din pacate) ajung la parter si vad sigla de la Just Sons Studios (JSS). Incep sa ma amuz aducandu-mi aminte de Smara si glumita lui „Cum se scrie Jesus? GZz”. Fac in capul meu o noua gluma, in care imi imaginez ca asta e ortografia franceza si imi propun sa o fotografiez si s-o pun pe blog. Ei dragii mosului, aici fu greseala mea. Se pare ca aia mititei imbracati in bleumarin sunt fotosensibili, pentru ca cum o batut blitul peste firma, cum aud langa mine un „buna ziua” de ala care zice clar ca urmeaza ceva rau. Se pare ca nu ai voie sa faci poze in mall. Se pare ca este si un semn la intrare. Am zambit, am batut din pleoape, o mers. Am facut si o cacialma ca daca vrea, sterg poza, dar e foarte importanta pentru mine. O ajuns sa-si ceara el un pic scuze de la mine, sa-mi explice, foarte incoerent de altfel, ca e ok sa faci o poza amintire cu cineva drag in mall, dar in rest nu, magazinu’ nu. Am expirat aerul pe gura cu un pufnit evident rotindu-mi ochii in acelasi timp si scuturand din cap (=IS MAGAZINE PESTE TOT, VREI NU VREI, LE PRINZI IN POZA!!!). In tot timpul asta aveam o fantezie nebuna in care tipul face exces de zel ca se apropie un sezon de promovari acum in preajma Craciunului si-mi smulge aparatul din mana, il tranteste pe jos, il calca rasucit cu calcaiul, scuipa pe el si apoi tipa la mine „ALTA DATA SA NU TE PRIND CU CACATURI DE ASTEA!”. Nu era aparatul meu…si nici un pic din fantezie nu s-o concretizat. Am pus eu, in semn de protest, o amprenta pe obiectiv la sfarsit.

Decembrie 19, 2008 Posted by | kikirikimiki | , | Lasă un comentariu